Dimmer
  • pentru tine
  • pentru companii
  • roRomână
    • enEnglish
    • esEspañol
    • itItaliano
    • frFrançais
  • Casa ta
    • Casa ta
    • Modele de case standard
      • Toate modelele
      • Casa Anima
      • Casa Novus
      • Casa Solis
      • Casa Lumiere
    • Casa ta personalizată
    • Case eficiente energetic
  • De ce sa ne alegi?
    • De ce sa ne alegi?
    • Filosofia noastră
    • Pașii spre casa ta
    • Garantia Dimmer
    • De ce să alegi o casă pe structură de lemn?
    • Pactul nostru cu natura
  • Servicii
  • Portofoliu de case
  • Resurse
    • Blog
    • Intrebari frecvente
    • Glosar de termeni
  • Contact
  • Testimoniale
Home » Despre standardul nZEB

Despre standardul nZEB

Sonia Rusu2023-03-03T11:06:17+00:00

Standardul nZEB, obligatoriu pentru clădirile private construite începând cu 2021. Ce este și ce avantaje majore are pentru locatari și mediu?

Toate clădirile private nou construite – fie că e vorba de locuințe individuale, blocuri multifamiliale, clădiri de birouri sau alte tipuri de spații – pentru care recepția la terminarea lucrărilor se efectuează în baza unei autorizații de construire emise începând cu 31 decembrie 2020 trebuie să respecte standardul nZEB („nearly zero energy building”). 

Pentru clădirile publice, această obligație e valabilă încă de la sfârșitul anului 2018. 

Comisia Europeană a creat o directivă obligă toate statele membre, implicit și România, să îmbunătățească eficiența energetică a clădirilor, prin conceptul de Near Zero Energy Building (nZEB). Scopul este reducerea cât mai mult a dependenței de surse de energie poluante.

Dar ce înseamnă nZEB mai exact?

Definiția formală este dată de Comisia Europeană și a fost transpusă în legislația noastră prin Legea nr. 101/2020. Astfel, conceptul de Near Zero Energy Building (nZEB) a fost tradus în română prin „o clădire al cărei consum de energie este aproape egal cu zero”. 

Conform actului normativ, aceasta este „o clădire cu o performanță energetică foarte ridicată, la care necesarul de energie pentru asigurarea performanței energetice este aproape egal cu zero sau este foarte scăzut și este acoperit în proporție de minimum 30%, cu energie din surse regenerabile, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la fața locului sau în apropiere, pe o rază de 30 de km față de coordonatele GPS ale clădirii, începând cu anul 2021”.

Legea mai menționează că proporțiile minime de energie din surse regenerabile pentru perioadele 2031-2040, 2041-2050 și după 2051 se vor stabili printr-o hotărâre de guvern.

Acest standard nu se referă la faptul ca o clădire să nu consume deloc energie (pentru necesități care includ, în principal, încălzirea, apa caldă menajeră, răcirea, ventilarea și iluminatul). Înseamnă să consume aproape aceeași cantitate de energie cu cea pe care o produce. Altfel spus, diferența dintre energia consumată și cea produsă să fie zero – sau cât mai aproape de zero. Iar acest echilibru se atinge prin două direcții concomitente:

  • folosirea de surse regenerabile
  • atingerea unui grad înalt al eficienței energetice.

Care e scopul standardului nZEB pentru clădiri?

Clădirile reprezintă un segment esențial al politicii UE privind eficiența energetică, deoarece ele sunt responsabile pentru aproximativ 40% din consumul final de energie și pentru o mare parte din emisiile de dioxid de carbon (CO2). Comisia Europeană și-a impus ca obiectiv ca Europa să devină primul continent neutru din punct de vedere al emisiilor de CO2 până în 2050. Asta înseamnă că sectorul clădirilor trebuie să fie din ce în ce mai puțin dependent de sursele clasice de energie, care sunt foarte poluante (petrol, gaze naturale, cărbuni, uraniu). Tocmai de aceea standardul nZEB impune folosirea într-o proporție cât mai mare a resurselor regenerabile, care sunt incomparabil mai ecologice.

Trei moduri în care clădirile nZEB contribuie la o dezvoltare sustenabilă

Începând din 2021, toți jucătorii din sectorul construcțiilor trebuie să planifice și să execute lucrările având în minte un singur lucru: sustenabilitate. Iată ce efecte are îndeplinirea standardului nZEB din acest punct de vedere:

  1. Designul clădirilor poate ajuta la reducerea consumului de energie: arhitecții și constructorii trebuie să facă proiecte în care să găsească soluții pentru ca să se folosească mult mai bine de resursele naturale (lumina solară, vântul, căldura exterioară, localizare, particularitățile climatice etc.) pentru a reduce consumul de energie fără a sacrifica confortul și nevoile locatarilor.
  2. Încurajează folosirea pe o scară cât mai largă a surselor de energie regenerabilă pentru a reduce emisiile de CO2 și de a reduce dependența de sursele clasice, foarte poluante: un procent important din consumul de energie trebuie să provină din surse regenerabile (energie fotovoltaică sau eoliană), pompe de căldură sau agent termic din sistemul centralizat de încălzire, în perspectiva eficientizării şi decarbonării sectorului clădirilor.
  3. Legiferarea acestui standard încurajează construcția de clădiri eficiente energetic.

Există deja câteva certificări care îndeplinesc standardul nZEB. Printre acestea se numără: 

  • Passivhaus
  • BREEAM 
  • LEED
  • WELL

Mai multe detalii puteți găsi aici.

„Bine-bine, dar mie ce-mi iese din toată treaba asta?” Beneficii directe și indirecte ale clădirilor nZEB pentru locatari

Standardul nZEB nu a fost gândit ca să fie o tehnicalitate fără prea multe aplicații practice pentru cei care locuiesc în clădirile respective. De fapt, locatarii au parte de multe avantaje, iar beneficiile implementării acestui standard merg dincolo de cele care au legătură cu consumul de energie și de eliberarea de CO2 în atmosferă. Iată câteva dintre ele:

  • Îmbunătățește din mai multe punct de vedere calitatea vieții locatarilor. Astfel, un design adecvat al clădirii și o construcție de calitate înaltă aduc economii la facturi. Într-o clădire nZEB, confortul termic este superior, calitatea aerului e mai bună, la fel și izolarea fonică (astfel că nu vei mai avea probleme cu zgomotele de afară) față de o clădire care nu îndeplinește acest standard.
  • Ai grijă de bunăstarea Planetei. Pe lângă reducerea eliberării de CO2 în atmosferă, beneficiile pentru mediul înconjurător sunt și indirecte: un consum mai mic de energie minimizează impactul total pe care îl au toate etapele producției acesteia (de la extracția materiilor prime până la transportul la consumatorul final).
  • Tot mai mulți consumatori își vor putea permite să-și plătească facturile fără ajutor de la stat. Astfel, există un efect pozitiv în reducerea numărului de clienți vulnerabili: facturile fiind mai mici, vor fi mai puține cazuri de așa-numita „sărăcie față de combustibil”, care se referă la incapacitatea membrilor unei gospodării de a-și încălzi locuința la un cost rezonabil, raportat la venitul familiei. Asta în condițiile în care peste 10% dintre consumatorii din România erau, în 2016, în categoria celor vulnerabili.
  • Beneficiile pentru sănătatea locatarilor reies din îmbunătățirea calității aerului din interior și evitarea îmbolnăvirii lor din cauza lipsei unei surse de încălzire.
  • Impactul macroeconomic pozitiv prin folosirea și promovarea noilor tehnologii și crearea de oportunități de piață pentru îmbunătățirea și dezvoltarea lor.
  • O clădire eficientă energetic nu-și pierde din valoare. Ba din contră, o poți vinde cu până la 30% mai scump.
  • Având în vedere că adaptarea la acest standard implică mai multe sectoare de activitate, se vor crea mai multe locuri de muncă atât în sectorul construcțiilor, cât și în cel al crearea soluțiilor de energie regenerabilă și instalarea lor.
  • Dependența față de combustibilii fosili se va reduce, prin urmare facturile noastre nu vor fluctua după prețul acestora.

Construcția unei case din lemn Dimmer respectă standardul nZEB

Angajamentul nostru, al Dimmer, este să fim un partener atent la nevoile tale și ale mediului. Tocmai de aceea casele pe care la construim din lemn, prin tehnica timberframe, respectă standardul nZEB.

Asta pentru că:

  • lemnul este un material biologic (provine din natură) și ecologic (nu dăunează naturii);
  • emisiile pe întreaga durată de viață ale unei case de lemn sunt cu 31% mai mici decât cele ale unei case de beton și cu 26% mai mici decât ale unei case de oțel, chiar înainte de a măsura carbonul existent în lemn (ce ar fi fost eliberat în mediu odată cu sfârșitul ciclului de viață al lemnului în natură);
  • energia necesară construirii unor case de lemn este de 80 de megajuli pe grinda de lemn, în timp ce o grindă de oțel necesită 516 megajuli, iar una de beton – 290 de megajuli;
  • emisiile de carbon sunt 4 kg pentru lemn, 40 de kg pentru oțel și 27 de kilograme pentru beton;
  • raportul dintre volumul oferit de clădire și suprafața pe care o ocupă este extrem de avantajos în cazul clădirilor de lemn, ceea ce le îmbunătățește substanțial eficiența energetică;

Tehnica timberfame, adică panouri pe structură din lemn, tip sandwish, are numeroase avantaje: 

  • folosește mai puțin lemn ca materie primă decât alte tehnici;
  • panourile vin integral prefabricate, fiind realizate în fabrică cu o precizie excelentă, tocmai de aceea se montează rapid;
  • sunt foarte rezistente la intemperii și cutremure;
  • sunt eficiente din punct de vedere energetic: în paralel cu structura este înglobată și termoizolația.

Resurse suplimentare despre nZEB

  • nZeb – Comisia Europeană
  • Implementing Nearly Zero-Energy Buildings (nZEB) in Romania – Copenhagen Centre on Energy Efficiency 
  • Clădirile noi cu un consum energetic aproape zero (nZEB) devin obligatorii din 2021 – România eficientă
  • Planul României de creștere a numărului de clădiri cu un consum de energie aproape egal cu 0 (2014) – Ministerul Dezvoltării
  • Cum ești obligat să construiești în 2021? Despre standardul nZEB – Soflete.ro

Dacă ai întrebări sau pur și simplu vrei să știi mai multe, dă-ne un semn și ne vom strădui să te ajutăm să iei o decizie informată.

Share this post

Facebook Twitter LinkedIn Google + Email

Tags

casa eficienta energetic casa pasiva casa spranceana case pasive intretinerea unei case pasive montajul tamplariei tâmplărie

Articole care îți

dau idei (și chei)

DESCOPERĂ SUTE DE ARTICOLE

Ghid util despre instalații sanitare

Instalațiile sanitare sunt esențiale pentru confortul și buna funcționare a lucrurilor din casa ta.... read more

Ce să facem ca să ne fie cald iarna în casă

Iarna este esențial să ne fie suficient de cald în casă pentru a ne... read more

Sunt rozătoarele o problemă în casele pe structură din lemn?

Ai impresia că șoarecii și veverițele te vor invada dacă îți vei construi o... read more

Surse de energie regenerabilă pentru casa ta

Așa cum îi spune și numele, energia regenerabilă este cea care se regenerează de... read more

Spune-mi cât de poluat e aerul din casa ta ca să-ți spun cât de bine trăiești

Știai că aerul din interior poate fi de până la cinci ori mai poluat... read more

Sisteme eficiente de încălzire și răcire pentru clădirile performante energetic – sau tot ce trebuie să știi despre pompele de căldură

Investești la început cu cap și culegi roadele mai târziu: acesta ar trebui să... read more

Eficiența energetică: ce este și de ce ar trebui să-ți pese

Dacă tot te muți în casă nouă, de ce să nu fie eficientă energetic?... read more

Despre lemn: structură și compoziție

O casă din lemn are o magie aparte. Te face să te simți confortabil... read more

wood_beige
wood_green

Inspirație pentru casa ta!

Sfaturi practice de la speciliști

Noi modele de case

Intră în comunitatea Dimmer

Primește-ne în inbox-ul tău și vei fi mereu informat, și mai ales, inspirat!

Str. Moldovei, Nr. 110, Comănești, Bacău
+40 751 040 471
 [email protected]

©Toate drepturile rezervate Dimmer 2022

Termeni și condiții

Informații privind prelucrarea datelor

Politica de cookie-uri